„Catedralele Sunetului” Sighișoara 2026
31 Iulie – 2 August 2026

Într-un județ cu o istorie profund multiculturală, în care românii, maghiarii, sașii și alte comunități conviețuiesc de secole, patrimoniul arhitectural și spiritual reprezintă o resursă de neprețuit, ce merită redescoperită și promovată prin forme culturale vii, actuale și emoționante.
Asociația Descoperă Mureșul propune proiectul cultural „Catedralele Sunetului – Sighișoara 2026”, o trilogie de concerte de muzică sacră și operă, desfășurate în perioada 31 iulie – 2 august 2026, în bisericile din cetatea medievală Sighișoara – un spațiu cu valoare UNESCO, încărcat de istorie și simbol.
Proiectul creează o punte între patrimoniu și artă, între comunitate și spiritualitate, oferind publicului o experiență completă, memorabilă, în care muzica devine limbaj universal, capabil să unească și să emoționeze dincolo de orice diferențe culturale sau lingvistice.
În cadrul acestei ediții, ne bucurăm să îi avem alături pe baritonul Alexandru Chiriac – una dintre cele mai impresionante voci lirice ale României, solist al Operei Brașov – și pe muzicienii Miruna Nagy (harpă) și Radu Nagy (violoncel), care vor desăvârși peisajul sonor printr-o interpretare rafinată, înălțătoare și plină de noblețe.
Despre artiști
Miruna Nagy

Miruna Nagy este harpistă, scenaristă și terapeută prin sunet.A absolvit studiile de harpă la Universitatea Mozarteum din Salzburg și la Universitatea de Muzică din München, precum și studiile de muzicologie la Universitatea Lumière din Lyon. A urmat studii de scenaristică la Academia Germană de Film și Televiziune din Berlin și este autoarea mai multor scenarii și cărți pentru copii. De peste 18 ani predă copiilor harpa și pianul. În calitate de dramaturg și muzician a făcut parte din echipa artistică a mai multe spectacole pentru copii și adulți, precum „Fantoma Harpei Albastre”, „Călătorie în infinit”, „Perspectivele Păsărilor” și „Povestirile celor 7 prințese – Prințesa Turandocht”. În 2023, Miruna a inițiat proiectul de dezvoltare artistică pentru copiii din România – „Roata Medicinei”.
Radu Nagy

Radu Nagy, violoncelist cu studii desăvârșite în SUA și România, are o carieră bogată și îndelungată ca muzician de cameră și de orchestră în SUA, Germania, Franța, Italia și România.A concertat ca membru al Cvartetului „Dinu Lipatti” – în SUA, ca membru al „Trio Lipatti”, în Europa, și al „Rodur Trio”, la Berlin. De-a lungul carierei sale a cântat în calitate de prim violoncel în orchestre precum: Arturo Toscanini din Parma, orchestra Maggio Musicale Fiorentino din Florența și în cadrul Orchestrei Teatrului Opera Carlo Felice de la Genova, precum și cu ansamblul de muzică de cameră Chaarts din Elveția. Radu Nagy este câștigătorul unor prestigiose concursuri internaționale de muzică de cameră, printre care: competiția Șostakovici de la Sankt Petersburg, și al concursurilor internaționale de cvartet de la Belgrad, South Bend Indiana și Londra. Din 2012 activează ca director muzical la Teatrul pentru copii „Morgenstern” din Berlin unde compune, improvizează și creează muzică pentru spectacole care ajung să fie vizionate de până la 20.000 de copii pe an, colaborând direct cu regizorul și actorii în crearea pieselor de teatru precum: „Fabrica cuvintelor”, „Buddy și Carl”, „Poveste de Crăciun”, „Wanja cel puternic”, „Al patrulea Advent la 4 dimineața”, „Secretul casei”, „Asfalt” și „Super bogat”. Scrie cărți pentru copii și iubește magia pe care o creează pentru lumea lor.
